Lucrările la Autostrada Sibiu-Făgăraș avansează pe tronsoanele 3 și 4, potrivit informațiilor transmise de directorul general al CNAIR, Cristian Pistol. Pe Tronsonul 3, între Arpașu de Jos și Sâmbăta de Sus, lucrările au ajuns la un stadiu fizic de 51,09%. Pe șantier sunt mobilizați 473 de muncitori și 128 de utilaje, iar lucrările vizează terasamentele, structura rutieră, nodul rutier Arpașu și mai multe poduri.
„Tronsonul 3 (Arpașu de Jos – Sâmbăta de Sus), în lungime de 17,61 km: stadiul fizic este de 51,09%.”, a transmis Cristian Pistol.
Pe Tronsonul 4, între Sâmbăta de Sus și municipiul Făgăraș, progresul este de 36,26%. Aici sunt mobilizați 333 de muncitori și 289 de utilaje. Contractul include și un drum de legătură cu DN1, lung de 5,65 kilometri.
Valoarea contractelor pentru cele două tronsoane ajunge la 2,96 miliarde de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată prin Programul Transport 2021-2027.
Potrivit șefului CNAIR, lucrările la întreaga autostradă Sibiu-Făgăraș, cu o lungime de 68 de kilometri, ar urma să fie finalizate în 2028. „Acest nou drum de mare viteză va avea o importanță strategică deosebită prin conexiunea cu autostrada Sibiu – Pitești (A1).”, a mai transmis Cristian Pistol.






