Echipa Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov primește aprecierea oficială a Ambasadei Franței la București, după intervenția medicală acordată unui militar francez rănit grav într-un accident. Mesajul de mulțumire a fost transmis prin Ministerul Sănătății.
Incidentul a avut loc în 1 august 2026, când militarul francez, parte a misiunii AIGLE, a ajuns la spital cu răni grave la nivelul feței. Intervenția promptă a Unității de Primiri Urgențe și a echipei medicale specializate, coordonată de dr. Andrada-Camelia Nicolau, a fost realizată în colaborare cu serviciile franceze și a contribuit la pregătirea pacientului pentru repatriere.
„Reacția rapidă a Unității de primiri urgențe și dedicarea echipei medicale specializate, coordonată de dr. Andrada – Camelia Nicolau, au contribuit, în strânsă colaborare cu serviciile franceze, la diminuarea consecințelor accidentului și la pregătirea pentru repatrierea pacientului.”
Potrivit mesajului transmis de Ministerul Sănătății, ambasadorul Nicolas Warnery și-a exprimat sincerele mulțumiri pentru sprijinul medical deosebit de eficient oferit militarului francez. Cazul a evidențiat, totodată, colaborarea dintre echipele medicale române și franceze în gestionarea situației.
„În timpul acestei intervenții, modul în care a fost îngrijit rănitul, sprijinul acordat echipelor medicale franceze și coordonarea strânsă dintre serviciile medicale au demonstrat calitatea excepțională a sprijinului oferit misiunii AIGLE de către România, în calitate de țară gazdă.”






