Acasă Actualitate Brașov, al treilea cel mai scump oraș din România

Brașov, al treilea cel mai scump oraș din România

0

Brașov, pe podium! De această dată, când vine vorba de topul celor mai scumpe orașe din România, ocupând poziția a treia. Chirii foarte mari, putere de cumpărare ”domoală”.

 

Clasamentul este realizat conform datelor Numbeo, o platformă online globală care colectează şi publică date comparative despre costul vieţii, calitatea vieţii şi indicatori socio-economici din oraşe şi ţări din întreaga lume.

Pe prima poziţie în clasamentul Numbeo, conform Ziarului Financiar,  se află la egalitate Bucureşti şi Cluj-Napoca, ambele cu un indice al costului vieţii de 47,1.

Braşov urcă pe locul al treilea şi confirmă tendinţa de scumpire accelerată a oraşelor cu profil turistic. Cu un indice al costului vieţii de 45,6 şi cel mai ridicat nivel al chiriilor din clasament, 17,4, oraşul ajunge la un indice total de 32,7, foarte aproape de cel al liderilor. Diferenţa majoră vine însă din puterea de cumpărare, care se opreşte la 68,9.

Constanţa ocupă poziţia următoare, cu un cost al vieţii de 44,6 şi chirii de 14,7. Indicele total ajunge la 31,0, dar puterea de cumpărare este şi mai redusă, 63,8, ceea ce poate indica un decalaj între dinamica preţurilor şi evoluţia veniturilor.

Clasamentul este continuat de Timişoara (unul dintre cele mai echilibrate mari oraşe din ţară), Iași, Craiova, Galați. Cele mai reduse costuri apar în Târgu Mureş şi Sibiu.

 

ilustratie top