Discriminarea, integrarea dificilă, instabilitatea emoțională, delicvența și în general – o reziliență scăzută la ritmul alert al societății moderne condamnă tinerii vulnerabili sociali proveniți din medii defavorizate la un stil de viață sub potențialul lor. Prin urmare punem accent pe dezvoltarea stimei de sine și explorarea de noi orizonturi, părți esențiale ale procesului de integrare socială a acestor copii.
80 de copii și tineri aflați în risc de excluziune socială din comunitățile defavorizate din jurul Brașovului, respectiv Budila și Tărlungeni văd marea pentru prima dată în viață lor.
Sunt copiii cu vârste între 6 și 18 ani ce provin din familii defavorizate, monoparentale sau sunt copii orfani pe care nimeni nu-i mai vrea. Acum au șansă să participe la o tabăra pe litoralul românesc pe care doar în vise și-au putut-o imagina.
Acțiunea este derulată de Asociația „Aici pentru Tine” în cadrul proiectului “Model de lifestyle pentru comunități defavorizate”, cu sprijinul Active Citizens Fund – România – program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Din punct de vedere al organizării, taberele au loc în două serii, între 18 și 24 iunie și 26 iunie – 2 iulie, în două serii a câte 40 de participanți plus 10 părinți cu rol în supraveghere.
“Pentru majoritatea copiilor vă fi prima întâlnire cu marea şi chiar prima vacanţă din viață lor, întrucât nivelul scăzut al veniturilor nu le permite nici măcar să părăsească localitatea în care s-au născut. Activitatea este valoroasă și pentru părinții unici susținători, angajați în câmpul muncii sau mame singure cu mai mulţi copii, deoarece este un prilej de relaxare și de îmbunătățire a relațiilor cu copii” – a declarat Gál Andras Zsolt – președintele Asociației Aici pentru Tine și inițiatorul acestui proiect.
Copii vor avea parte de un program inedit de divertisment care include plimbări pe faleză, intrări la muzee, vizită la delfinariu sau plimbări cu bărcuța și multe alte surprize.
Copii vor fi încurajați să țină un jurnal de vacantă sub formă de fotografii, descrieri ale locurilor vizitate, impresii. De asemenea, va fi dezvoltată o secțiune specială „Jurnal de vacanță”, funcțională pe site-ul www.asociatiaaicipentrutine.ro
Asociația „Aici pentru Tine” propune prin proiectul “Model de lifestyle pentru comunități defavorizate” o intervenție integrata strategică și integrată pentru grupurilor interetnice defavorizate din mediul rural, cu accent pe copii și tinerii din localitățile Budila și Tărlungeni. Inovația acestei intervenții constă în potențarea instrumentelor psiho-pedagogice, de advocacy și comunicare publică cu dezvoltarea abilitaților de viață independența.
Rezultatele deja vizibile în proiectul început aduc schimbări pozitive în familie, în scoală și în mediu social, mulțumirea de sine fata de propriile realizări și performanta în obiectivele propuse. Copiii au devenit mai empatici, mai responsabili cu ei și cu ceilalți și s-a întărit coeziunea de grup dar și încrederea în forțele proprii și stima de sine. Copiii au înțeles că eforturile lor aduc schimbări de atitudine pentru cei de lângă ei și devin un model în cercurile în care ei trăiesc făcându-se altfel utili și plăcuți în societate.