An de an, excelenţa în educaţie este un obiectiv îndeplinit la Braşov, şi acest lucru este dovedit de rezultatele remarcabile obţinute de elevii brașoveni, atât la olimpiade şi concursuri şcolare, cât şi la examenele naţionale.
”Vineri, 16 decembrie, la Centrul Cultural Reduta organizăm „Gala Excelenţei în Educaţie – Braşov 2022”, un eveniment de tradiţie prin intermediul căruia Consiliul Judeţean Braşov ţine să evidenţieze şi să răsplătească munca, setea de cunoaştere, seriozitatea şi dedicarea celor mai destoinici elevi ai judeţului.
Pe scenă vor urca elevii medaliați în acest an la olimpiadele şi concursurile şcolare internaţionale şi naționale, iar alături le vor sta dascălii care i-au pregătit, cu toții urmând să primească diplome de excelență și premii în bani.
În acest an vom acorda 116 premii pentru 60 de elevi și 56 de cadre didactice.
Vă invit să fiţi alături de elevii şi profesorii noştri valoroşi, să-i susţineţi şi să-i apreciaţi, urmărind transmisiunea în direct a Galei pe pagina mea de Facebook, vineri, 16 decembrie, începând cu ora 13:00.”se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Președintelui Consiliului Județean, Adrian Ioan Veştea