Acasă Local 32 de arbori considerați periculoși vor fi tăiați de urgență de sub...

32 de arbori considerați periculoși vor fi tăiați de urgență de sub Tâmpa și din Parcul Dima

0

Primăria Brașov, cu sprijinul specialiștilor de la instituțiile din domeniu, a făcut o evaluare a stării de sănătate a arborilor din zona Aleii de Sub Tâmpa și din Parcul Gheorghe Dima, pentru a evita tragedii ca în vara trecută, când un arbore aparent verde s-a prăbușit peste două persoane în zona Aleii de Sub Tâmpa.

La acest studiu au participat reprezentanți ai Gărzii Forestiere, ai Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” (INCDS), ai Facultății de Silvicultură și ai Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt.

Soluțiile utilizate pentru această analiză sunt moderne: tomografierea trunchiului arborelui sau analiza lor cu rezistograful.

Zonele în care s-au efectuat aceste evaluări sunt zone de promenadă și relaxare, accesate de foarte mulți brașoveni și turiști, Aleea de Sub Tâmpa și Parcul Gheorghe Dima.

24 de arbori periculoși în zona Sub Tâmpa

,,Am evaluat 231 de arbori din zona considerată pădure parc. Am reușit să parcurgem cu instrumentele cele mai moderne de tomografie și de efectuare a histogramelor, să înțelegem factorii de risc –  putregaiul, bolile, stabilitatea coroanelor și a arborilor, astfel încât să avem în final o analiză care să cuprindă arborii potențial periculoși și măsurile necesare. Dintre măsuri, majoritatea acestor arbori beneficiază de atenție, sunt monitorizați, o parte dintre ei vor fi toaletați, iar câteva excepții vor trebui să fie înlocuiți, pentru că nu am găsit soluții pentru aceștia. E vorba de arbori uscați, rupți foarte puternic sau foarte bolnavi, care au simptome clare, dovedite cu instrumente moderne. 24 sunt sub Tâmpa, dintre care 10 frasini. Frasinul este bolnav, din păcate, este o boală invazivă venită din Asia, care îl afectează în toată Europa. Nu e la fel de gravă situația ca la Prejmer, unde nu avem speranțe că va rămâne vreun exemplar viu. Aici, pentru că este zonă mai uscată, fenomenul este cronic, nu este la fel de agresiv, dar, din păcate, cumulat cu celelalte probleme – înclinarea foarte mare a terenului, solul foarte scurt, astfel încât arborii nu se pot stabiliza suficient de bine, și la un moment dat cad din picioare sau mor din cauza bolii. Dacă faceți o excursie până pe Tâmpa, pe sub telecabină, o să observați că, de la jumătatea versantului în sus, nu mai întâlniți arbori groși. Toți au căzut pentru că solul e prea scurt, nu poate susține 10 tone sau 5 tone, cât sunt arborii respectiv. Și într-o singură plimbare, vedeți realitatea. Aceea este realitatea! La care se suprapune boala aceasta nouă. Din păcate, bolile invazive apar și trebuie să încerc să găsesc soluții”, a explicat, dr. ing. Dănuț Chira, șef secție Cercetare, INCDS.

Totodată, specialistul din cadrul INCDS a venit și cu soluții pentru a înlocuirea arborilor extrași, astfel încât să se evite pe viitor astfel de situații. Ar putea fi plantat în locul frasinului mojdreanul, arbore aproape imun la boala de pe Tâmpa.

8 arbori vor fi extrași din Parcul Dima

În parcul Dima au fost analizați 52 de arbori aparținând speciilor: castan porcesc, arțar, paltin de munte, platan, frasin, tei pucios și salcâm. Conform metodologiei utilizate, pentru fiecare arbore s-a stabilit clasa de risc. Se observă astfel că arborii propuși pentru a fi extrași aparțin claselor de risc extrem și ridicat. Un singur arbore aparținând clasei de risc moderat și speciei castan porcesc, cu istoric de rupere a unor părți din el, a fost propus pentru a fi extras. În total au fost propuși pentru a fi extrași 8 arbori – 4 castani, 2 paltini și 2 arțari.

Potrivit primarului George Scripcaru, pe lângă implementarea soluțiilor de reducere a riscului prin toaletări sau reduceri de coronament, în cazul arborilor care trebuie extrași conform evaluării specialiștilor, va convoca Comitetul Local pentru Situații de Urgență, care va analiza raportul final al acestei evaluări.