Ieri, 07 decembrie, s-a ținut Conferința regională a ADR Centru în județul Alba, județ care deține președinția rotativă CDR Centru, unde s-a discutat bilanțul proiectelor POR 2014-2020 ale Regiunii Centru cu un impact deosebit asupra dezvoltării regionale în județele Brașov, Sibiu, Mureș, Alba, Harghita și Covasna.
„Dezvoltarea regională pornește de la o viziune. Viziunea noastră, a membrilor ADR, este aceea a unei regiuni curate, atractive, educate, digitale şi competitive, cu o mare grijă pentru mediu și utilizarea rațională și durabilă a resurselor.
Sunt un om orientat spre viitor. Regiunea Centru se dezvoltă prin intermediul fondurilor europene, acestea fiind esențiale pentru avansarea și consolidarea economiei, educației, sustenabilității, infrastructurii, culturii și cooperării, deoarece contribuie la reducerea disparităților economice și sociale între regiuni, promovând coeziunea și solidaritatea în Uniunea Europeană.
Teoria are multiple roluri benefice, însă practica ne oferă o experiență palpabilă asupra lucrurilor concrete. Având în vedere că o abordare echilibrată este cea mai benefică în realizarea unui proiect, colegul meu, administratorul public al Consiliului Județean Brașov Daniel Gligoraş, a prezentat etapele proiectului de infrastructură a județului Brașov „Drumul de sub munte”.
Sunt mândru de faptul că județul Brașov a fost atât de apreciat statistic, pornind de la evoluția numerică a populației în depresiunea intramontană a Brașovului. Se spune că nu alegi unde te naști, dar alegi unde să trăiești. Cu atât mai mult suntem datori față de oamenii care ne-au ales să le fim cămin prin intermediul proiectelor demarate, proiecte care să îi facă mândri de proaspăta apartenență brașoveană.
Produsul nostru intern brut este mai mare decât media naţională.
Dinamica antreprenorială este remarcabilă în judeţul Brașov, la fel și investițiile străine directe care sunt foarte importante.
Regiunea Centru atrage investițiile străine directe, deoarece generează locuri de muncă, facilitează dezvoltarea durabilă și dezvoltarea infrastructurii.
Deținem un număr mare de comune „urbanizate”. Acestea facilitează estomparea clivajului urban-rural în ceea ce privește dezvoltarea economică și edilitară.
S-a discutat despre planul anului 2024, respectiv raportul de modernizare pe Planul de Dezvoltare a Regiunii Centru 2021-2027. Aceste județe s-au dezvoltat atât de frumos datorită POR 2014-2020, încât abia aștept să văd ce se va mai întâmpla în curând. Nu vă pot spune decât că o să fac tot posibilul ca brașovenii să fie mândri de județul lor!
Cine am fost? Oameni care au învățat din greșeli.
Cine suntem? Oamenii dornici să adopte modernizarea și să contribuie la binele comunității lor au un impact semnificativ asupra dezvoltării sociale și economice.
La ceas aniversar, la 25 de ani parteneriat de succes între ADR Centru cu administrațiile județene în dezvoltarea pe diferite paliere, urez și eu tuturor membrilor „La mulți ani” cu împliniri și cât mai multe proiecte finalizate cu succes! Să închidem perioada aceasta de finanțare într-un mod fericit și să avem putere de muncă pentru cele ce vor urma.” a transmis președintele Consiliului Județean Brașov, Șerban Todorică-Constantin.