Acasă Social „Ziua Internațională a Primatelor” sărbătorită la Grădina Zoologică Brașov

„Ziua Internațională a Primatelor” sărbătorită la Grădina Zoologică Brașov

0

Grădina Zoologică din Brașov se numără printre numeroasele grădini zoologice care celebrează această „Ziua Internațională a Primatelor”. Aceasta va avea loc pe 1 septembrie, iar ora de începere va fi 10:00.

Cu această ocazie vor avea loc competiții de artă (desene pe asfalt), evenimente educaționale despre maimuțe și discuții ce pun în lumină atât  modul în care aceste animale au evoluat, cât și problemele pe care maimuțele le au de înfruntat la ora actuală.

Grădina Zoologică Brașov folosește această zi pentru a crea cadrul unor povestiri despre maimuțe având scopul de a crește conștientizarea despre pericolele cu care se înfruntă primatele de pe tot globul.

ACTIVITĂȚI:

  • Ora 10.00: DE VORBĂ CU ÎNGRIJITORII (10 – 99 ani, activitate pentru toate vârstele)

Vizitatorii vor avea oportunitatea de a afla informații inedite și de a primi răspunsuri la întrebările legate de speciile de primate din colecția noastră direct de la oamenii care își petrec cel mai mult timp alături de ele: îngrijitorii de animale sălbatice.

„Lecția“ despre maimuțe va avea loc în zona spațiilor unde sunt găzduite maimuțele colobus și capucinii, pentru ca publicul să le poată vedea în timp ce îngrijitorul vorbeşte despre ele.

  • Ora 11.00: HAPPY BIRTHDAY – COLOBUȘI, CAPUCINI, LEMURI ȘI MACACI! (10 – 99 ani, activitate creativă pentru toate vârstele)

Bine ați venit la Ziua Internațională a Primatelor! Musafiri! Cadouri! Surprize!

Vom pregăti “Cadouri delicioase” alături de copiii și vom urmări împreună cum maimuțele vor aprecia aceste bunătăți în timp ce le vom cânta La mulți ani!

  • Ora 13.00: COLORĂM ȘI DESENĂM (3 – 10 ani, desene pe asfalt)

Realizarea de desene cu cretă colorată; dezvoltarea spiritului competitiv, antrenarea răbdării copiilor, prin prisma dificultăţii de a colora desenele. Desenele pe asfalt sunt printre cele mai sugestive simboluri ale copilăriei, iar copiii iubesc această activitate care le dă ocazia să înveselească orice trotuar. De această dată, provocarea o reprezintă realizarea de desene ilustrând maimuțele din grădina zoologică.

  • Ora 15.00: BUN VENIT PRINTRE MAIMUȚE! (11 – 15 ani, joc interactiv )

Obiectivele jocului: simularea impactului dezvoltării teritoriale asupra vieţii sălbatice,  înţelegerea faptului că pierderea habitatului în general este considerată una dintre cele mai critice probleme cu care se confruntă viaţa sălbatică în ziua de azi.