Acasă Social Ziua doi de protest împotriva discriminărilor salariale la APM Brașov! (FOTO)

Ziua doi de protest împotriva discriminărilor salariale la APM Brașov! (FOTO)

0

Angajații din cadrul A.P.M. Brasov, continuă protestul până când drepturile lor vor fi recunoscute și discriminarea salarială va fi înlăturată!

„Suntem extrem de nemultumiți de faptul că revendicările noastre menționate în cadrul protestului spontan de ieri, 16 mai, nu au avut nici un fel de ecou.”, au declarat angajatii.

Pentru a doua zi consecutiv, salariații APM Brasov au decis să facă grevă spontană. Ne alaturam astfel, demersului existent la nivel național care vizează eliminarea inechităților salariale.

În cadrul APM-urilor sunt specialiști cu înaltă calificare, chimisti, fizicieni, geologi, silvicultori, ingineri de specialitate, unii dintre aceștia cu o vechime de peste 30 de ani cu o marja de salarizare cuprinsă intre 2800 si max 5000 de lei.

Exista discrepanţe foarte mari dintre APM-uri si alte structuri deconcentrate ale Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, respectiv Garda de Mediu sau Garda Forestieră dar şi faţă de alte instituţii publice care fac acţiuni de protest, cu toate că angajaţii acestora au câştiguri salariale cu diferente de 50% şi chiar 100% față de nivelul nostru de salarizare ceea ce ne determina sa continuăm protestul.

„Au fost nenumarate promisiuni că aceasta problemă de uniformizare a sistemului de salarizare va fi rezolvată, dar, din pacate acest lucru nu a fost realizat.

Oare cum ar fi dacă am bloca și noi emiterea deciziilor privind proiectele majore de infrastructură, proiectele finațate prin fonduri europene și a altor proiecte cu impact major aflate in infringement.

Protestul nostru va continua până cănd drepturile noastre vor fi recunoscute și inechitatea salarială va fi înlăturată!”, au adăugat salariații.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.