Acasă National „Zi istorică pentru patrimoniul românesc!” România are două dosare noi incluse în...

„Zi istorică pentru patrimoniul românesc!” România are două dosare noi incluse în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO!

0

Ansamblul Monumental „Calea Eroilor“ de la Târgu Jiu, realizat de Constantin Brâncuși, și Frontierele Imperiului Roman – Dacia au fost înscrise duminică, 28 iulie, în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Decizia a fost luată, prin consens, de Comitetul Patrimoniului Mondial în cea de-a 46-a sa sesiune, de la New Delhi, India, ce se desfășoară în perioada 21-31 iulie 2024.

Dosarul de nominalizare a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor“ a fost redepus de către România în 2018, în urma eforturilor Guvernului României, după ce un prim dosar depus în 2013 a fost retras în 2015. Începând cu 2022, problematica a făcut obiectul unui grup de lucru interinstituțional inițiat de Ministerul Afacerilor Externe în vederea coordonării eforturilor pentru susținerea și promovarea dosarelor naționale la UNESCO.

„Calea Eroilor“ este un ansamblu sculptural ridicat între anii 1937-1938, constituit treptat, mai întâi din Coloana fără Sfârşit, închinată eroilor căzuţi în 1916 pe malul Jiului şi Poarta Sărutului, care a fost desăvârșit cu Masa Tăcerii înconjurată de 12 scaune rotunde, completate de alte 30 de scaune cu tăblia pătrată, toate aşezate direct pe pământ, ca soclu natural. Opera sculpturală reprezintă un punct de cotitură în istoria artei moderne, în special a sculpturii monumentale moderne și a artei publice.

Frontierele Imperiului Roman – Dacia  reprezintă cea mai complexă nominalizare pentru Lista Patrimoniului Mondial pregătită până acum de România. Dosarul depus în 2023 conține 285 de componente – castre legionare și castre auxiliare cu așezări civile, castre de marș (temporare) și turnuri, propuse individual sau în grupuri care includ și alte elemente de fortificație – distribuite  de-a lungul a peste 1.000 de kilometri, în 123 de unități administrativ-teritoriale, respectiv în 16 județe ale României.

Noile înscrieri completează prezența românească pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, care în acest moment, mai include alte nouă obiective de patrimoniu cultural și natural: Delta Dunării (1991), Sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993), Biserici din Moldova (1993, 2010), Mânăstirea Hurezi (1993), Cetățile dacice din Munții Orăștiei (1999), Centrul Istoric Sighișoara (1999), Biserici de lemn din Maramureș (1999), Pădurile seculare și virgine de fag din Carpați și alte regiuni ale Europei (2017) și Peisajul cultural minier Roșia Montană (2021).

„Citez din proiectul de decizie elaborat pe baza recomandării ICOMOS:
„Complexul monumental, construit între anii 1937 și 1938 pentru a comemora sacrificiul suprem al românilor – soldați, polițiști și cetățeni de rând – care au murit apărând orașul Târgu Jiu în timpul Primului Război Mondial, reprezintă un punct de cotitură în istoria sculpturii monumentale și a artei publice. Este creația fundamentală și singura lucrare publică de mare anvergură a sculptorului român Constantin Brâncuși care, în loc să plaseze monumentul în oraș, «a plasat orașul ca element funcțional în centrul monumentului». […] Ansamblul Monumental realizat de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu reprezintă o lucrare excepțională, o fuziune între sculptura monumentală abstractă, arhitectura peisajului, inginerie și instalație urbană ce oferă o experiență comemorativă secvențială, la scară urbană, având o puternică încărcătură simbolică și marcând o expresie artistică de mare forță și puritate în plan multiplu: artistic, simbolic și spiritual. Combinația dintre conceptul artistic, calitatea excepțională a execuției și realizarea inginerească a Coloanei fără sfârșit, în special, contribuie la desăvârșirea uneia dintre cele mai importante sculpturi monumentale publice ale secolului XX.”
Totodată, România marchează astăzi o reușită cu semnificații profunde! Teritoriul vechii Dacii a fost parte a lumii romane, geneza națiunii noastre fiind strâns legată de Roma și de Imperiul Roman. Prin urmare, suntem în fața unui act cultural și identitar, care ne face mai conștienți de trecutul nostru și, în același timp, reamintește tuturor influența majoră a Romei asupra lumii în perioada antică.
România se alătură astfel, cu mândrie, marii familii a Frontierelor Imperiului Roman în nobila misiune de a valorifica acest patrimoniu de valoare universală excepțională.
România a depus, în ianuarie 2023, la Centrul Patrimoniului Mondial UNESCO, dosarul de nominalizare pentru Frontierele Imperiului Roman – Dacia, care s-a aflat, timp de un an și jumătate în procedură de evaluare în vederea stabilirii recomandărilor ICOMOS.
În perioada 8-21 august 2023, s-a desfășurat în România misiunea tehnică de evaluare a ICOMOS, organizată de Ministerul Culturii, prin Institutul Național al Patrimoniului și Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, în colaborare cu Comisia Națională Limes, autorități centrale, județene și locale, precum și cu Muzee și Direcții pentru Cultură din cele 16 județe implicate. Procesul de evaluare a continuat și cu solicitări de informații suplimentare și răspunsuri din partea României precum și cu o întâlnire cu ICOMOS a echipei coordonatoare de experți de la Paris.
Citez din justificarea criteriilor de înscriere, redate în proiectul de decizie al Comitetului Patrimoniului Mondial, elaborat pe baza recomandării ICOMOS:
„Bunul serial prezintă un important schimb de valori umane și culturale de la apogeul Imperiului Roman, respectiv dezvoltarea arhitecturii militare romane și a cunoștințelor și competențelor tehnice de construcție și de management al teritoriului, de la un capăt la altul al imperiului. […] Parte a sistemului general de apărare a Imperiului Roman, Frontierele Imperiului Roman – Dacia constituie o mărturie excepțională a extinderii maxime a puterii Imperiului Roman prin consolidarea frontierelor sale nordice și reprezintă o manifestare fizică a politicii imperiale. […] Ele atesta versatilitatea și sofisticarea modului în care romanii s-au raportat la topografia și climatul local, în contextul politic, militar și social al vremii, în partea de nord a imperiului. Cu o lungime de peste o mie de kilometri, Frontierele Imperiului Roman – Dacia este cel mai mare segment al Frontierelor Imperiului Roman și cuprinde atât sectoare terestre, cât și fluviale, caracterizate prin tipuri, amplasări și densități variate de instalații militare distribuite în teritoriu.”
Mulțumesc Centrului Patrimoniului Mondial UNESCO și mulțumesc ICOMOS pentru dialogul constant cu România. Felicit experții din Ministerul român al Culturii: Institutul Național al Patrimoniului, Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, Comisia Naționala Limes, dar și Muzeele și Direcțiile pentru Cultură din cele 16 județe implicate, precum și autoritățile publice locale și comunitățile care au contribuit la succesul procesului de nominalizare pentru înscrierea Ansamblului monumental «Calea Eroilor» realizat de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu” și Frontierele Imperiului Roman – Dacia / Frontiers of the Roman Empire – Dacia! în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.”, a scris Ministrul Culturii, Raluca Turcan, pe Facebook.