Pimăria orașului Zărnești a depus două proiecte importante în cadrul Fondului pentru Modernizare, cu o valoare totală de aproximativ 3,39 milioane de lei, pentru producerea și stocarea energiei regenerabile.
Una dintre investiții vizează Spitalul „Dr. Caius Tiberiu Spârchez”, unde este prevăzută instalarea unui sistem fotovoltaic de 330 kW, cu o capacitate de stocare de 1 MWh. Energia produsă va fi folosită pentru consumul propriu al unității medicale, cu scopul de a reduce costurile și de a crește siguranța energetică a spitalului.
Cel de-al doilea proiect prevede o capacitate de stocare de 1,20 MWh, care va permite utilizarea mai eficientă a energiei produse de centrala fotovoltaică deja existentă în oraș.
Primarul Zărneștiului, Alexandru Lucian Igrișan, spune că investițiile urmăresc atât reducerea cheltuielilor publice, cât și pregătirea orașului pentru viitor: „Astfel de proiecte înseamnă mai mult decât tehnologie și cifre. Înseamnă să reducem, acolo unde putem, cheltuielile din bugetul public, să folosim responsabil banii comunității, să reducem poluarea și să construim treptat o comunitate mai puțin dependentă de costurile tot mai mari ale energiei.”. Edilul anunță că administrația locală intenționează să continue atragerea de fonduri pentru proiecte care să modernizeze infrastructura orașului și să reducă, pe cât posibil, presiunea costurilor energetice asupra bugetului local.






