Stația de epurare ecologică de la Viscri, proiectată și construită de Fundația Mihai Eminescu Trust, a primit pe 15 octombrie, la Bruxelles, premiul special pentru reziliență în domeniul apei -Water Resilience – în cadrul Premiilor New European Bauhaus 2026. Recunoașterea europeană vine pentru un proiect care, de peste 15 ani, arată cum o comunitate rurală poate folosi soluții bazate pe natură pentru a-și proteja apa, mediul, patrimoniul și sănătatea oamenilor.
La ceremonia de la Bruxelles au participat Caroline Fernolend, președinte al Fundației Mihai Eminescu Trust și Michaela Turk, Director dezvoltare și implementare proiecte MET. EcoH2O s-a numărat anterior printre cei patru finaliști ai categoriei Enhancing Circularity, Sustainability and Innovation, din secțiunea NEB Champions, fiind selectat dintre proiecte din întreaga Uniune Europeană. Premiul special Water Resilience evidențiază importanța soluțiilor responsabile pentru gestionarea resurselor de apă și pentru creșterea rezilienței comunităților, iar proiectul de la Viscri demonstrează potențialul unor astfel de soluții în mediul rural.
Pentru Fundația Mihai Eminescu Trust, premiul acordat EcoH2O este o recunoaștere a unei experiențe construite timp de 15 ani la Viscri și a potențialului său de a inspira alte comunități rurale din România și Europa. Fundația își pune la dispoziție expertiza acumulată și este deschisă să lucreze cu primării și comunități interesate să dezvolte soluții de epurare ecologică adaptate propriilor localități.
„Ce am învățat în peste 35 de ani de activitate la Viscri este că un sat mic are nevoie de soluții potrivite locului, de o infrastructură bine făcută și de oameni care au grijă de ea. EcoH2O ne arată că o stație de epurare poate fi simplă, eficientă și accesibilă și poate fi integrată firesc în peisaj, folosind natura ca parte din soluție. Pentru oamenii din Viscri, acest sistem funcționează de 15 ani fără pompe și fără consum de energie electrică, iar canalizarea nu presupune costuri pentru comunitate, în afara eventualelor reparații. Premiul primit acum la Bruxelles aparține tuturor celor care au făcut posibil acest proiect: Fundației Mihai Eminescu Trust, care l-a proiectat și construit, Parohiei Ortodoxe Viscri, care a contribuit prin schimbul de teren, Casei Regelui Charles III. de la Viscri care a oferit o parte importantă din finanțare, Primăriei Comunei Bunești, care îl administrează, și, bineînțeles, oamenilor din Viscri, care au grijă de el an de an. Pentru noi, EcoH2O este o soluție care face parte din viața satului. Ceea ce este nou este că, după 15 ani, această experiență de la Viscri este recunoscută și la nivel european.”, Caroline Fernolend, președinte Fundația Mihai Eminescu Trust
În 2010, la Viscri a fost construită prima stație de epurare ecologică a apelor uzate din mediul rural din România, proiectată de Fundația Mihai Eminescu Trust pentru a răspunde unei probleme concrete a comunității. Stația a fost pusă în funcțiune în 2011 și deservește aproximativ 500 de locuitori și cei circa 60.000 de vizitatori care ajung anual în Viscri. Înainte de realizarea sistemului, apa menajeră ajungea în șanțurile de pe marginea drumului, în pârâul satului sau în fose improvizate, ceea ce reprezenta un risc pentru sănătatea oamenilor, pentru pânza freatică și pentru fundațiile caselor istorice care dau identitate satului. Astăzi, apa este tratată printr-un sistem natural, iar apa rezultată se încadrează în limitele de calitate prevăzute de legislația de mediu.
Fundația Mihai Eminescu Trust a construit rețeaua de canalizare și stația cu finanțare atrasă din afara bugetului local, iar Primăria Comunei Bunești a preluat ulterior administrarea sistemului. Parohia Ortodoxă Viscri a contribuit la realizarea proiectului printr-un schimb de teren care a permis amplasarea stației într-un punct în care apa poate circula gravitațional, fără pompe. Locuitorii și voluntarii din Viscri au contribuit la plantarea stufului și participă la îngrijirea vegetației, transformând o instalație tehnică într-un bun comun al satului.
Soluția este bazată pe trei lacuri plantate cu stuf, în care apa este purificată natural cu ajutorul bacteriilor aerobe și anaerobe. Lacurile sunt amplasate astfel încât apa să treacă dintr-unul în altul prin gravitație, fără pompe, fără consum de energie electrică și fără substanțe chimice. Sistemul a fost conceput în acord cu specificul locului și cu resursele comunității, iar costurile de exploatare și întreținere sunt foarte reduse. O stație lagunară de acest tip poate reprezenta o soluție potrivită pentru comunități rurale de până la aproximativ 2.000 de locuitori, oferind o alternativă eficientă pentru sate care au nevoie de infrastructură de canalizare și epurare adaptată dimensiunii și contextului lor.
EcoH2O este, în același timp, un exemplu de infrastructură construită împreună cu comunitatea și pentru comunitate.
Pentru Fundația Mihai Eminescu Trust, EcoH2O face parte dintr-o viziune mai amplă asupra dezvoltării comunităților rurale: protejarea patrimoniului cultural și natural merge împreună cu îmbunătățirea condițiilor de viață și cu dezvoltarea unei infrastructuri adaptate nevoilor actuale. Viscri, aflat pe lista patrimoniului mondial UNESCO din 1999, este un exemplu în care restaurarea arhitecturii tradiționale, protejarea peisajului, susținerea economiei locale și găsirea unor soluții pentru infrastructura de bază se completează pentru a păstra identitatea satului și a-i susține viitorul.
New European Bauhaus este o inițiativă a Comisiei Europene care promovează un viitor sustenabil, incluziv și frumos și recompensează proiecte, concepte și idei care reunesc sustenabilitatea, incluziunea și estetica, conectând cultura cu tehnologia și inovația cu designul. Ediția din 2026 a introdus premiul special Water Resilience, dedicat proiectelor care oferă răspunsuri relevante provocărilor legate de apă.
Despre Fundația Mihai Eminescu Trust
Fundația Mihai Eminescu Trust se ocupă de conservarea patrimoniului construit și de dezvoltarea comunitară în satele din Transilvania. De peste două decenii, fundația lucrează în Viscri și în comunele din jur, restaurând arhitectura tradițională, sprijinind economia locală și dezvoltând proiecte care contribuie la îmbunătățirea calității vieții, cu respect pentru identitatea culturală și mediul acestor sate istorice.






