În urmă cu ceva timp, primarul Municipiului Săcele, Virgil Popa, aducea vești foarte bune: inițierea unui proiect de construcție a unui complex comercial Kaufland în Săcele.
Astăzi, 01 martie, primarul a venit cu câteva clarificări în fața internauților, explicând care este stadiul actual al proiectului Kaufland, după ce mai mulți consilieri liberali au blocat proiectul.
„Timp de o lună de zile am asistat la un spectacol mânat de orgoliile politice ale liberalilor săceleni. Ei au avut intenția clară de a bloca investiția celor de la Kaufland, însă datorită presiunii săcelenilor au considerat că este necesar să deblocheze proiectul.
Totuși, aceștia încearcă să se spele pe mâini și spun pompos pe fițuica de partid că au votat acest proiect deoarece au primit clarificări juridice. Nimic mai fals! Proiectul de hotărâre aprobat ieri, este același care a fost supus aprobării Consiliului Local Săcele și în data de 25 ianuarie, respectiv 31 ianuarie. Ba mai mult, la ședința din 31 ianuarie, liberalii Popa Cristian, Paniti Izabella, Marius Florescu și Gabriela Stoica nu au cerut nici o lămurire juridică și doar au menționat că nu participă la vot deoarece ar exista un posibil conflict de interese pentru că un unchi/văr al celor 4 liberali ar fi interesat să cumpere terenurile. Se pare că la aproape o lună de zile, unchiul și vărul liberalilor au dispărut din ecuație. Cam așa au tratat liberalii săceleni subiectul Kaufland. Concluzia o trageți singuri dacă PNL Săcele a vrut sau nu să blocheze proiectul celor de la Kaufland.
Când vorbim despre investiții în infrastructură, sănătate, educație sau despre susținerea mediului de afaceri nu trebuie să existe orgolii politice. Sper ca acest episod de tristă amintire să nu se mai repete, iar orașul nostru să rămână atractiv pentru investitori.”, a scris Virgil Popa pe Facebook.






