Invitat la emisiunea „Oameni faini la Brașov”, o creație marca Transilvania365, Primarul Municipiului Săcele, Virgil Popa a vorbit despre problemele întâmpinate la nivel administrativ. Nu de puține ori acesta s-a confruntat cu blocarea proiectelor de investiții de către consilierii PNL.
„Cei de la PNL, tot timpul încearcă, din păcate, să blocheze niște proiecte de investiții. Chiar ei au spus-o, cu gura lor, unii consilieri de la PNL: „Te blocăm ca să nu realizezi dumneata (Virgil Popa)”. Asta au făcut consilierii locali de la Săcele de 8 ani de zile.
Eu sper ca la alegerile din iunie lumea să vadă, să simtă, să știe ce s-a întâmplat în ultimii 8 ani la Săcele și să dea votul așa cum consideră.”, a declarat primarul Virgil Popa.






