Acasă Administrativ Viorel Grusea nu mai este primarul comunei Comana! Condamnarea i-a decis soarta...

Viorel Grusea nu mai este primarul comunei Comana! Condamnarea i-a decis soarta politică

0
Viorel Grusea nu mai este primar al comunei Comana! Liberalul pleacă de la primărie după 4 mandate. Ce-i drept, a plecat ”forțat” de împrejurări și destul de târziu. Acesta fusese condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare pentru ultraj.
Astăzi mi-am luat rămas-bun de la colegii din primărie!
A fost o zi tristă și încărcată de emoție; au fost aproape 16 ani în care am trecut și prin bune și prin rele.
În tot acest timp m-am străduit să transform comuna noastră într-un loc mai frumos, mai plăcut și, mai ales, să fiu alături de dumneavoastră, la fel cum dumneavoastră ați fost alături de mine;
Pentru că așa se construiesc lucrurile trainice: ÎMPREUNĂ!
Când devii reprezentantul unei comunități o parte dintre speranțele, temerile și curajul tuturor iau naștere în propria persoană; acest sentiment este de mare responsabilitate, dar și onorant;
Mergem înainte, iar Dumnezeu va avea grijă de noi toți.
În final, tot ce mai vreau să spun este: Vă Mulțumesc!”, a scris Viorel Grusea într-un mesaj pe Facebook.
Tot ”forțat” a plecat din Consiliul Județean Brașov și Adrian Gabor, cel care la rândul său fusese condamnat de instanță pentru conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.
Interesant este faptul că ambii aleși s-au grăbit cu demisiile și au plecat aproape în același timp.
Foto: Facebook
Articolul precedentTransilvania365 a avut dreptate! Incendiul din Centrul Civic a fost provocat intenționat
Articolul următorLa Cluj. Încă un proiect finanțat de Ministerul Dezvoltării
Cristi Florea
Cristi Florea este jurnalist din anul 2006, cu experiență în presa națională, regională și locală. Din 2022 este membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania(UZPR). De-a lungul carierei a colaborat cu publicații precum Ziua și Bună Ziua Iași, iar din 2014 este redactor-șef și manager al trustului de presă Transilvania365. A fost realizator al emisiunii „Brașovul Tău” la Mix TV, iar din 2022 realizează emisiunea „Oameni faini la Brașov”, un proiect marca Transilvania365 dedicat promovării oamenilor și inițiativelor care contribuie la dezvoltarea comunității. Este licențiat în Științe Politice și deține un master în Management. În 2026, activitatea sa a fost recompensată prin includerea, pentru al șaselea an consecutiv, în Topul Național al Firmelor, ca recunoaștere a managementului și rezultatelor obținute în dezvoltarea publicației Transilvania365. În activitatea sa jurnalistică abordează cu precădere subiecte din administrație publică, politică, economie, justiție și actualitate locală, având ca obiectiv informarea corectă și de interes public.