Acasă Tehnologie Viitorul este azi: Roboții-avocați

Viitorul este azi: Roboții-avocați

0

Conform AnalyticsInsight, roboții și inteligența artificială râvnesc la încă un domeniu pur uman: sălile de tribunal. În februarie 2023 va avea loc primul proces în care inculpatul va putea apela la ajutorul unui asistent legal, o aplicație A.I. care va urmări în timp real desfășurarea procesului și, analizând propria baza de documente, legi și precedente juridice, va „șopti/sugera” în cască, în timp real, răspunsuri și pași de urmat. Asistentul legal este dezvoltat de compania DoNoPay, companie care este atât de încrezătoare în succesul aplicației încât se obligă să plătească toate daunele și cheltuielile colaterale în cazul în care va greși sau va pierde procesele.

Că aplicația va avea succes sau nu rămâne de văzut. Dar acum că science fiction bate la ușă, ba chiar a intrat pe hol, se pune întrebarea: până unde va merge „invazia” inteligenței artificiale? Vom avea timp să ne reprofilăm profesional, dacă treptat taskurile repetitive vor fi preluate de chatbots și algoritmi? Va fi tehnologia în slujba noastră sau, din contră, se va întoarce ca un bumerang împotriva noastră?

ADRIAN TATU