Sportiva brașoveancă Diana Porumbu, vicecampioană mondială la Campionatul de Hand to Hand Fighting din Uzbekistan, a primit astăzi, 21 august, titlul de cetățean de onoare al comunei Feldioara. Potrivit primarului Sorin Taus, Diana este primul cetățean pe care comunitatea îl cinsteste în acest fel.
„Îi recunoaștem astfel valoarea și o dăm drept exemplu pentru generația tânără. Felicitări, campioana noastră!”, a transmis edilul.
„În decursul vieții și în toată cariera sportivă am înțeles că nu există nimic imposibil, ci doar pași mici spre un viitor strălucit. Vă mulțumesc din suflet pentru această recunoaștere și pentru acest titlu și voi face tot posibilul să arăt că merit acest titlu și că pot face mai mult pentru comunitatea aceasta.”, a declarat Diana Porumbu.
Performanța care a adus acestei sportive recunoașterea vine de la Campionatul Mondial de Hand to Hand Fighting, desfășurat între 10 și 13 octombrie 2024, în orașul Bukhara, Uzbekistan. Diana a ocupat locul 2 la categoria fete 18-23 ani, +70 kg, fiind singurul sportiv din Europa care a ajuns în finală.
Succesul ei remarcabil a fost construit prin ore nesfârșite de antrenament sub îndrumarea antrenorului Ilie Nicușor. Titlul de cetățean de onoare este o recunoaștere nu doar a performanței sportive, ci și a exemplului pe care Diana îl reprezintă pentru tinerii din comunitate.






