Primăria Ghimbav pregătește modernizarea stadionului Transilana, un proiect care urmează să fie finanțat parțial din fonduri europene, prin intermediul ADR Centru. Investiția vizează transformarea actualei baze sportive într-un complex modern, destinat atât sportivilor, cât și comunității locale.
Potrivit primarului Ionel Fliundra, proiectul prevede construirea unei tribune cu o capacitate de peste 500 de locuri, amenajarea unor vestiare moderne, a unei zone comerciale, montarea unui gazon semisintetic și realizarea tuturor facilităților necesare unei baze sportive la standarde actuale.
„În cei cinci ani și jumătate de mandat am căutat să modernizăm orașul Ghimbav. Astăzi ne aflăm pe terenul de fotbal Transilana care, în viitorul apropiat, va intra într-un amplu proces de modernizare.
Proiectul este depus la ADR Centru, prin urmare va fi parțial finanțat prin fonduri europene. Acest stadion va fi unul modern, cu tribune de peste 500 de locuri, vestiare frumoase, zona comercială, gazon semisintetic și tot ce ține de o adevărată bază sportivă modernă.
Noua bază sportivă va avea termen de execuție până în anul 2028”, a declarat primarul Ionel Fliundra.






