Continuăm seria investițiilor „minune” din județul Brașov sau, mai bine spus, seria care ne arată cum se pot sparge bani pe proiecte care, în multe cazuri, par să ajute prea puțin comunitățile în care au fost realizate. Unii ar spune chiar că aceasta este rețeta perfectă prin care se pot „fura bani legal”: proiectul există, banii sunt cheltuiți, clădirea este ridicată, iar utilitatea reală rămâne de discutat.
După ce v-am prezentat Centrele de Informare Turistică din Bunești și Comana, astăzi ajungem în comuna Cața, județul Brașov.
Și aici găsim, bineînțeles, un Centru de Informare Turistică. Doar suntem într-o comună „asaltată” de turiști… Cel puțin asta ar trebui să credem dacă ne uităm la investițiile realizate.
Realitatea din teren este însă cu totul alta. Prin comună nu vezi valuri de turiști care să aștepte informații, hărți sau pliante. În schimb, problemele de infrastructură de bază sunt mult mai importante pentru localnici.
Ironia situației? Avem Centru de Informare Turistică, dar comuna nu are aductiune de apă sau canalizare. Și mai avem ceva: stații de încărcare pentru autoturisme electrice!
Da, ați citit bine. Într-o comună rurală în care majoritatea autoturismelor întâlnite sunt, evident, pe benzină sau motorină, administrația a bifat și infrastructura „verde”. Probabil că mașinile electrice ale turiștilor care nu mai vin trebuiau să aibă unde să se încarce.
Apa și canalizarea mai pot aștepta…
Centrul de Informare Turistică din Cața pare construit după aceeași rețetă întâlnită și în alte comune: clădire ridicată pentru promovarea turismului într-o zonă în care fluxul turistic este cel puțin discutabil.
În cazul Centrului de Informare Turistică din Comana, investiția a ajuns la aproximativ 100.000 de euro. Rămâne să aflăm exact cât a costat și cel din Cața și cine a executat lucrarea. După asemănarea proiectelor, nu ar fi deloc surprinzător ca suma să fie tot pe acolo.
Și atunci apare întrebarea firească: de ce nu au fost direcționați banii către lucruri de care oamenii chiar aveau nevoie?
Apă. Canalizare. Drumuri. Infrastructură. Condiții mai bune pentru locuitori.
Dar noi am început cu Centrul de Informare Turistică și stațiile pentru mașini electrice.
Pentru că, nu-i așa, înainte să ai apă și canalizare trebuie să fii pregătit pentru… turiști!
Vom continua această serie și în alte comune din județul Brașov. Sunt destule asemenea investiții care merită prezentate publicului, mai ales atunci când vorbim despre bani publici sau fonduri europene cheltuite pe proiecte a căror utilitate trebuie serios discutată.






