Acasă Administrativ VIDEO. Sala de sport din Ghimbav, modernizată pentru siguranța sportivilor

VIDEO. Sala de sport din Ghimbav, modernizată pentru siguranța sportivilor

0

ala de sport a orașului Ghimbav trece printr-o transformare importantă, menită să asigure siguranța și confortul sportivilor. Primarul orașului, Ionel Fliundra, a declarat că suprafața existentă, aplicată acum doi ani, va fi înlocuită cu un parchet de import, elastic, conceput special pentru activități sportive.

„Această nouă suprafață are sisteme care asigură elasticitate pentru sportivi și nu vom mai avea probleme grave de accidentări, așa cum s-a întâmplat în trecut la echipele de seniori și juniori, unde au fost cazuri de rupturi de călcâi sau alte accidente cauzate de vechea suprafață”, a explicat primarul.

De investiția realizată de Primăria Ghimbav și Consiliul Local va beneficia atât clubul sportiv al orașului, Teutonii Ghimbav, unde își desfășoară activitatea peste 600 de copii, juniori și seniori, cât și cluburile private care folosesc sala, în funcție de program și disponibilitate.

De asemenea, elevii Școlii Gimnaziale Ghimbav vor continua să desfășoare orele de educație fizică în această sală, între orele 9 și 14, în condiții mult mai sigure și confortabile.