Parlamentarul liberal Sebastian Rusu consideră că mediul de afaceri local merită sprijin real și măsuri concrete. Antreprenorii trebuie ajutați cu adevărat, dincolo de diferențele politice.Sebastian Rusu a gestionat în trecut relația cu mediul de afaceri și din funcția de viceprimar al municipiului Brașov, cunoscând foarte bine ce înseamnă să pornești o afacere și să o menții profitabilă.
”Ultimul an a fost dificil. Aud acest lucru săptămânal la cabinetul meu parlamentar de la antreprenorii brașoveni. Acești oameni produc valoare și plătesc salarii. Reducerile de cheltuieli și creșterile de taxe de anul trecut au avut un scop clar: oprirea hemoragiei financiare a României. Am reușit să stabilizăm ratingul de țară și să evităm un colaps economic.
Acum este momentul să trecem de la stabilizare la dezvoltare. Guvernul lansează o schemă de ajutor de stat masivă pentru proiecte care depășesc 1 miliard de lei. România răspunde rapid și convingător nevoilor marilor investitori.” a transmis Sebastian Rusu.
Schemă de ajutor de stat pentru proiectele care depășesc 1 miliard de lei
Guvernul lansează o schemă de ajutor de stat pentru proiectele care depășesc 1 miliard de lei, concentrat pe fabrici și producție, cu scopul de a susține economia țării. Este o șansă reală pentru crearea de locuri de muncă, pentru stabilitate. Această schemă de ajutor de stat se adresează cu precădere firmelor care produc în Romănia, furnizorilor locali. Investițiile vor putea duce la salarii peste medie și vor sprijini cu adevărat capitalul românesc.
”Fiecare proiect trebuie să producă rezultate clare. În primul rând, construim unități de procesare care transformă materia primă în produse finite. În al doilea rând, impunem integrarea furnizorilor locali pentru a păstra banii în economia națională. În al treilea rând, creăm locuri de muncă stabile pentru profesioniști calificați. Aceste investiții garantează salarii peste medie și stabilitate pentru comunitățile noastre.Mediul de afaceri are nevoie de acțiune, nu de scandal!” a concluzionat parlamentarul brașovean.






