Acasă Social VIDEO. Proiect de 77 de milioane de lei pentru modernizarea Bazei Olimpice...

VIDEO. Proiect de 77 de milioane de lei pentru modernizarea Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile din Râșnov

0

Joi, 11 septembrie, la Consiliul Județean Brașov, a avut loc conferința de presă dedicată competiției FIS Ski Jumping Summer Grand Prix 2025, care va fi organizată la Râșnov, între 13 și 14 septembrie 2025. Evenimentul sportiv de anvergură internațională va aduce la baza olimpică de pe Valea Cărbunării unii dintre cei mai buni săritori cu schiurile din lume, atât la masculin, cât și la feminin.

Viceprimarul orașului Râșnov, Mircea Săndulescu, a anunțat că ieri a fost depus ultimul aviz pentru proiectul de modernizare a bazei de sărituri, un proiect major evaluat la 77 de milioane de lei, cu termen de finalizare în 2027.

„Pentru modernizarea bazei de pe Valea Cărbunării este un proiect mare de 77 de milioane de lei, care sperăm să fie gata în 2027. Acest proiect include tribuna pentru această bază și multe alte facilități. Sperăm ca acești bani să vină pe acest proiect. Vedem că în țară lucrurile nu sunt chiar roz și că bugetele sunt din ce în ce mai mici, dar ținând cont că este un eveniment sportiv de interes național, ca acești bani să vină și să aibă loc acea modernizare a bazei”, a declarat acesta.