Transportul feroviar din România face un nou pas spre modernizare. Joi, 6 august, primul tren electric regional PESA a intrat oficial în circulație pe ruta București Nord – Brașov, fiind operat de CFR Călători în cadrul contractului de servicii publice. Trenul Regio 3025 a plecat din Gara de Nord la ora 14:38 și a ajuns la Brașov la ora 18:47, marcând debutul comercial al noilor rame electrice achiziționate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF).
În perioada următoare, alte patru trenuri PESA vor fi introduse în circulație pe rutele București Nord – Constanța, București Obor – Constanța și Constanța – Fetești, urmând ca pasagerii să beneficieze treptat de garnituri moderne, cu un nivel mai ridicat de confort și eficiență energetică.
Cele cinci rame fac parte dintr-un proiect amplu, finanțat prin Fondul pentru Modernizare și cofinanțat de la bugetul de stat, care prevede achiziția a 62 de trenuri electrice regionale, investiția totală depășind 2,77 miliarde de lei. Potrivit ARF, obiectivul este reducerea poluării, creșterea calității transportului feroviar și încurajarea utilizării trenului ca alternativă la transportul rutier.







