Luni, 10.06.2024, la sediul PNL Brasov a fost organizată o conferință de presă la care au participat Adrian Veștea, noul președinte ales al Consiliului Județean și George Scripcaru, noul primar ales al Brașovului.
„Este un lucru știut, am câștigat aceste alegeri, așa, pur și simplu!
Nu am candidat dintr-o ambiție sau din frustrare. M-am băgat în povestea asta pentru că oamenii cu care m-am întâlnit de-a lungul timpului, în Brașov, mi-au spus de o grămadă de lucruri pe care le fac cei din administrația locală, în Primăria Municipiului Brașov.
Cel mai tare m-a impresionat faptul că, o familie căreia i-a ars casa, în Stupini și care nu-și dorea nimic altceva decât să-și refacă casa, avea nevoie de un Certificat de Urbanism, de la primărie pe care nu l-a primit de doi ani de zile. Mai mult decât atât, li s-a spus că dacă se apucă de treabă, fără acest certificat, vor fi amendați”, a declarat George Scripcaru.
Întrebat ce îi transmite primarului Coliban care i-a urat felicitări și succes, noului ales, George Scripcaru a fost scurt și la obiect: „Îi mulțumesc!”
„Primul lucru la care m-am gândit cu ceva timp în urmă a fost acela de a ajunge primar, lucru care s-a realizat. Ulterior, proiectele care vor fi implementate prima dată sunt cele care au la bază o documentație existentă astăzi, au autorizație de construcție, proiect avizat, indicatori tehnico-economici care sunt valabili astăzi și care vor fi puși în aplicare într-o primă etapă, pentru că acestea sunt cele mai simple de efectuat imediat. Sunt multe proiecte în municipiul Brașov care au tot ce le trebuie (documentație, aprobare etc.), inclusiv finanțare alocată, dar care nu s-au realziat”, a adăugat liberalul.
Conferința de presă poate fi urmărită, în integralitate, în live-ul de mai jos