Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, anunță că lucrările la Centura Comarnic au intrat într-o etapă avansată și estimează că investiția va fi finalizată până la sfârșitul lunii august, dacă ritmul actual de execuție va fi menținut.
Într-o postare publicată de pe șantier, acesta precizează că în prezent se toarnă asfalt, iar „dacă ritmul de lucru se păstrează, în cel mult o săptămână stratul de uzură va fi așternut pe întregul traseu”. Potrivit președintelui CJ Prahova, după asfaltare vor urma montarea rosturilor de dilatare la poduri, instalarea parapetului metalic, realizarea marcajelor și a semnalizării rutiere. „Până în jurul datei de 24 august, aceste lucrări trebuie încheiate, astfel încât să poată începe încercările de suprasarcină pe cele două poduri și pe viaduct”, a transmis Virgiliu-Daniel Nanu.
Acesta a subliniat că respectarea standardelor de siguranță rămâne prioritară: „Nu voi accepta să fie sărită nicio etapă doar pentru a bifa un termen”.






