Acasă Administrativ VIDEO. Muzeu vechi de aproape 500 de ani, lăsat de izbeliște de...

VIDEO. Muzeu vechi de aproape 500 de ani, lăsat de izbeliște de Consiliul Județean. Primăria Săcele vrea să-l salveze

0

O clădire cu aproape cinci secole de istorie stă în continuare cu porțile închise la Săcele. Muzeul Etnografic, închis în 2024, trece din administrarea județului în cea a municipiului, iar Primăria anunță că vrea să atragă până la 1,5 milioane de euro pentru restaurarea și modernizarea imobilului.

La Săcele, una dintre cele mai vechi clădiri cu funcție publică din oraș a ajuns să fie, de ani buni, privită din exterior. Muzeul Etnografic funcționează într-o clădire atestată documentar încă din 1543, cunoscută în trecut drept Casa Dijmelor. Potrivit datelor de patrimoniu, imobilul a servit timp de trei secole pentru strângerea dijmelor, iar din 1964 a devenit spațiu muzeal.

În ianuarie 2024, muzeul a fost închis. La acel moment, explicația oficială invocată a fost legată de perspectiva unor lucrări de reabilitare. Lucrările nu au mai venit însă, iar clădirea a rămas închisă. Primarul municipiului Săcele, Virgil Popa, susține că în spatele închiderii s-a aflat și o problemă de personal, muzeograful care se ocupa de filială fiind detașat la Brașov.

„Consiliul județean Brașov a spus la acel moment că este un proiect de reabilitare la care se va lucra cât de curând. Ei, n-a mai fost acest proiect… Eu consider că nu mai aveau personal și persoana care se ocupa de acest muzeu, muzeograful, a fost detașat la Muzeul de la Brașov, pentru că acest muzeu este o filială a Muzeului Etnografic de la Brașov”, a declarat edilul pentru Transilvania365.

Situația a început să se schimbe în acest an, după ce Primăria Săcele a cerut preluarea imobilului. Consiliul Local Săcele a adoptat hotărârea necesară, iar ulterior Consiliul Județean Brașov a aprobat trecerea clădirii din domeniul public al județului în domeniul public al municipiului. Transferul este legat de obligația administrației locale de a păstra destinația culturală a imobilului și de a dezvolta aici un muzeu local, în colaborare cu Muzeul de Etnografie Brașov.

Pentru Săcele, momentul este important: după ani în care clădirea a rămas în sfera administrației județene, municipalitatea spune că vrea să-și asume direct viitorul imobilului.

„Noi ne-am dorit să-l preluăm noi și acest lucru s-a rezolvat, din fericire, după doi ani și jumătate de demersuri”, spune Virgil Popa.

Administrația locală își pune speranțele în fondurile europene. „Am văzut că sunt niște linii de finanțare pe fonduri europene și se pot finanța proiecte până la 1.500.000 de euro pentru aceste proiecte”, spune primarul. Planul este ca Primăria să pregătească un proiect de reabilitare și să transforme clădirea într-un muzeu modern, fără ca imobilul să-și piardă însă funcția culturală și valoarea istorică.

„Dacă avem aceste documente în câteva săptămâni ne vom apuca să scriem proiect, astfel încât să putem accesa o linie de finanțare”, a declarat Virgil Popa.

Clădirea nu este una oarecare. Documentele de patrimoniu o datează din 1543, iar actualul aspect este asociat unor transformări din 1804. În 1962, imobilul a intrat în circuitul Muzeului Județean Brașov, iar doi ani mai târziu aici era organizată prima expoziție permanentă cu profil istorico-etnografic. Astăzi, muzeul adăpostește colecții care documentează viața tradițională din zona Săcele: port mocănesc și ceangăiesc, obiecte legate de ocupațiile tradiționale, cărăușitul mocanilor, unelte, obiecte de uz casnic și reconstituiri de interioare. Muzeul de Etnografie Brașov îl menține în prezent ca „temporar închis pentru renovare”.