Acasă Actualitate VIDEO. La Săcele continuă investițiile în locurile de joacă, parcurile de fitness...

VIDEO. La Săcele continuă investițiile în locurile de joacă, parcurile de fitness și terenurile de sport

0

Primăria Săcele anunță că în ultimii ani a derulat mai multe investiții pentru modernizarea locurilor de joacă, a parcurilor de fitness și a terenurilor de sport din cartierele de blocuri ale municipiului. Potrivit primarului Virgil Popa, în cartierul Electroprecizia au fost amenajate un loc de joacă în zona blocurilor ANL, un parc de fitness și un teren de sport multifuncțional, iar mai multe spații de joacă au fost modernizate în zona blocurilor 32 și 34, precum și în Parcurile Vire și Prichindel.

În Ștefan cel Mare au fost realizate un parc de fitness și un teren de sport multifuncțional, a fost modernizat Parcul „Bucuria Copiilor”, iar în perioada următoare este programată finalizarea unui amfiteatru în aer liber.

Investiții au fost făcute și în cartierul Movilei, unde au fost amenajate un parc de fitness și un teren de sport multifuncțional, iar locurile de joacă de la blocurile 10 și 18 au fost modernizate.

Administrația locală anunță că, în această lună, urmează să fie finalizat și parcul din spatele blocului 40. Pentru anul viitor, Primăria Săcele spune că intenționează să continue programul de modernizare și să înlocuiască elementele de joacă care nu mai corespund din punct de vedere al stării tehnice.

„Ne propunem să continuăm acest program și să înlocuim toate elementele de joacă care nu se mai află într-o stare corespunzătoare”, a transmis primarul Virgil Popa.