Acasă Social VIDEO. În mai puțin de o lună, primarul George Scripcaru a luat...

VIDEO. În mai puțin de o lună, primarul George Scripcaru a luat măsuri concrete pentru brașoveni

0

Brașovul se află într-un proces accelerat de schimbare sub conducerea primarului George Scripcaru care, la nici o lună de la preluarea noului mandat de primar, a demarat o serie de măsuri pentru a îmbunătăți traficul și siguranța locuitorilor. Una dintre cele mai importante inițiative anunțate miercuri, 20 noiembrie, face referire la reglementarea utilizării trotinetelor electrice, o decizie care urmărește să răspundă preocupărilor tot mai mari legate de siguranța în trafic.

Primarul a declarat că, până la stabilirea unui set clar de reglementări, trotinetele electrice vor fi interzise temporar pe străzile din Brașov. Decizia vine după multiple sesizări din partea cetățenilor și în urma constatărilor autorităților, care au evidențiat riscuri majore atât pentru pietoni, cât și pentru ceilalți participanți la trafic.

Alte măsuri pentru fluidizarea traficului, ce vor fi discutate în cadrul unei întâlniri importante pe 25 noiembrie, cu reprezentanți ai Poliției, Jandarmeriei și ISU Brașov.

Pe lângă problema trotinetelor, primarul a anunțat și alte inițiative menite să reducă aglomerația din centrul orașului. Printre acestea se numără:

  • Limitarea accesului autocarelor în zona rectoratului;
  • Interzicerea staționării pe strada Mureșenilor;
  • Posibilitatea dezactivării temporare a unor semafoare în zonele intens circulate, pentru a fluidiza traficul.

„Lucrurile aceste trebuiau gândite. Unul le-a încurcat, le-a făcut de-a valma, iar eu trebui să vin să le descurc. Îmi trebuie ceva timp să le descurc, dar le vom rezolva pe toate!”, a declarat edilul.

VIDEO. Schimbări majore în traficul din Brașov! De când ar putea fi oprite semafoarele care provoacă haos în oraș