Acasă Social VIDEO. Ilie Bolojan a fost desemnat premier al României!

VIDEO. Ilie Bolojan a fost desemnat premier al României!

0

Președintele României, Nicușor Dan, l-a desemnat oficial pe Ilie Bolojan, președinte interimar al Partidului Național Liberal, să formeze noul guvern. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă susținută la Palatul Cotroceni.

„Este persoana cea mai potrivită să facă ajustările necesare în aparatul statului român”, a declarat șeful statului, subliniind încrederea pe care o are în capacitatea lui Ilie Bolojan de a conduce executivul într-un context economic și politic dificil.

Într-o primă reacție, Ilie Bolojan a mulțumit președintelui pentru încredere și a subliniat gravitatea momentului și responsabilitatea funcției: „Domnule președinte, vă mulțumesc pentru încrederea acordată. Sunt conștient de marea responsabilitate pe care mi-o asum, datorită situației dificile în care se găsește țara noastră ca efect al crizei bugetare îndelungată.”

Noul premier desemnat a precizat că urmează o perioadă de negocieri intense pentru formarea unei majorități parlamentare care să sprijine guvernul său: „Începând de azi voi continua discuțiile cu partidele pentru majoritate, pentru definitivarea guvernului.”

Ilie Bolojan a trasat deja prioritățile principale ale viitorului său guvern: „Voi urmări trei direcții: să punem ordine în finanțele țării, să lucrăm pentru o bună guvernare și să arătăm respectul cuvenit românilor.”

„Știu că nu va fi ușor, dar am convingerea că împreună cu președintele, cu oamenii responsabili din partide și cu cetățenii putem pune România pe un drum bun”, a încheiat Ilie Bolojan.