Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a anunțat miercuri că Biroul Permanent al camerei parlamentare a aprobat două memorandumuri „care urmăresc îmbunătățirea activității Senatului”. Măsurile propuse includ reducerea personalului, îmbunătățirea procesului legislativ, diminuarea cheltuielilor cu flota de mașini și combustibil, precum și eliminarea sinecurilor.
„Ieri, în ședința BP, s-au aprobat două memorandumuri care urmăresc îmbunătățirea activității Senatului, în care urmărim câteva direcții. Pe de o parte să avem un aparat profesionist și eficient. În al doilea rând să îmbunătățim procesul legislativ, să avem un regulament de funcționare cât mai bun, ca să avem o dezbatere corectă și civilizată în sălile de ședință ale Senatului. Să ne îmbunătățim relațiile cu celelalte instituții.(…)
Am constatat de asemenea că prezența fizică lasă de dorit. Trebuie să avem un personal corect dimensionat și profesionist pentru a nu risipi banul public. Iar Senatul să fie un exemplu, pentru că nu putem cere altora să nu risipească banul public.(…) De la 796 de posturi în total, vom avea 618 posturi, deci o reducere. Activitatea Senatului nu va avea de suferit. Vor fi economii substanțiale.”, a declarat Ilie Bolojan.






