Acasă Administrativ VIDEO. Hărman pregătește o nouă zonă comercială! O benzinărie modernă Octano și...

VIDEO. Hărman pregătește o nouă zonă comercială! O benzinărie modernă Octano și o simigerie Luca, în planurile de dezvoltare ale comunei

0

Comuna Hărman ar putea avea, în perioada următoare, o nouă investiție în sectorul comercial. Primarul Onorel Velican a prezentat redactorilor Transilvania365 planurile privind dezvoltarea unei zone comerciale în apropierea magazinului Lidl, unde urmează să fie amenajate noi spații destinate mediului de afaceri.

Unul dintre proiectele anunțate vizează construirea unei benzinării moderne. Potrivit primarului, licitația pentru concesionarea terenului a fost deja organizată, iar câștigătoare a fost desemnată firma Octano. În prezent, compania se ocupă de obținerea avizelor și autorizațiilor necesare construirii.

„Sper ca anul viitor să înceapă lucrările pentru amenajarea acestui PECO modern, frumos, cu spații comerciale”, a declarat Onorel Velican, care consideră că investiția va contribui la schimbarea aspectului zonei.

Planurile administrației locale nu se opresc însă aici. În spatele terenului destinat viitoarei benzinării, un alt investitor român ar urma să dezvolte un spațiu comercial. Este vorba despre simigeria Luca, cunoscută pentru rețeaua sa de patiserii și produse de panificație. Astfel, zona din apropierea Lidl ar urma să se transforme treptat într-un nou pol comercial al comunei, cu investiții private care să completeze oferta existentă.

Primarul Onorel Velican a precizat că aceasta este doar o etapă a unui proiect mai amplu, zona comercială urmând să se extindă până în apropierea pasarelei.