Un adevărat spectacol al toamnei poate fi admirat în centrul istoric al Brașovului. Un exemplar impresionant de Ginkgo biloba, aflat în curtea Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere, și-a schimbat culoarea frunzelor, îmbrăcând o spectaculoasă haină galbenă, care atrage privirile trecătorilor.
Arborele, considerat un veritabil monument viu al orașului, are o vârstă estimată la aproximativ 150 de ani și a fost supus unor măsurători de precizie realizate de studenții și profesorii facultății. Pentru evaluarea dimensiunilor și a stării sale de sănătate au fost utilizate echipamente moderne, precum scanerul și tomograful.
Rezultatele măsurătorilor arată că arborele are o înălțime de 25,8 metri și un diametru al trunchiului de 1,02 metri, măsurat la înălțimea de 1,30 metri de la sol.
Volumul său este estimat la 6,98 metri cubi, iar cantitatea de dioxid de carbon stocată este de aproximativ 9 tone.
Veștile sunt bune și în ceea ce privește starea arborelui: evaluarea specialiștilor indică o stare de sănătate foarte bună.
Exemplarul din curtea Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere este unul dintre punctele de atracție ale acestei perioade, oferind un peisaj spectaculos în mijlocul orașului.
Reprezentanții facultății îi invită pe brașoveni și pe turiști să descopere acest arbore deosebit, care poate fi admirat în curtea Corpului S.






