Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorii Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Brașov, au documentat activitatea infracțională a două persoane, în vârstă de 34 și 38 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de mare risc.
La data de 3 februarie 2026, acestea au fost prinse în flagrant delict în municipiul București , în timp ce ar fi transportat, într-un autoturism, aproximativ un kilogram de cocaină destinată comercializării. În urma intervenției, anchetatorii au ridicat și suma de 28.719 de lei, 100 de euro, precum și trei telefoane mobile.
În aceeași zi, polițiștii au pus în aplicare trei mandate de percheziție în municipiul Mangalia , la locuința uneia dintre persoane. Acolo au fost descoperite diferite cantități de substanță vegetală și solidă, ambalate în pungi vidate, pungi autosigilante și folii, indicii clare ale unei activități de distribuție.
Potrivit anchetatorilor, drogurile aveau ca destinație principală tineri și elevi, o categorie extrem de vulnerabilă, ceea ce amplifică gravitatea faptelor investigate.
Astăzi, 4 februarie, procurorii au dispus reținerea celor două persoane și au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalul Brașov cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Operațiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.
Reprezentanții anchetatorilor precizează că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de toate drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.






