Reporterii Transilvania365 au ajuns la Feldioara, unde au stat de vorbă cu primarul Sorin Taus despre lucrările aflate în plină desfășurare în comună. Edilul spune că localitatea se află într-un moment-cheie, după ani întregi de investiții masive în infrastructură.
„Suntem în faza în care, după ani de muncă în care am investit foarte mult în infrastructură – rețele de apă și canalizare, gaz metan, introducerea rețelelor de iluminat public în subteran – venim cu finalul, cu asfaltarea și cu modernizarea parcurilor”, a declarat primarul Sorin Taus.
În prezent, două dintre parcurile din comuna Feldioara sunt în proces de reabilitare, lucrările urmând să schimbe complet aspectul acestor zone de recreere.
Primarul promite că în 2026, comuna Feldioara va avea o față nouă. „Feldioara a devenit cu adevărat o comună europeană”, a subliniat acesta.






