Acasă Social VIDEO emoționant! O nouă viață în tihnă la Zărnești pentru ursoaica rănită...

VIDEO emoționant! O nouă viață în tihnă la Zărnești pentru ursoaica rănită din Dărmănești și cei trei pui

0

Video emoționant făcut public de către reprezentanții Sanctuarului de urși din Zărnești! Final fericit pentru cei trei ursuleți din Dărmănești și mama lor, cu o fractură severă la unul dintre picioare. Sanctuarul AMP Libearty din Zărnești va fi noua lor casă de acum, deoarece ursoaica nu va mai putea duce o viață normală în pădure, iar cei trei pui sunt prea mici pentru a se descurca fără ea. Cei 4 noi locatari au trecut prin perioada de carantină și vor sta o perioadă singuri într-un țarc dedicat mamelor cu pui.

“Locul urșilor e în pădure! Locul urșilor din pădure e în pădure! Nicicând nu am simțit altfel si nicicând nu vom fi de acord cu aducerea lor într-un sanctuar dacă situația nu e disperată! Din păcate, pentru că mama cu cei trei pui mici de la Dărmănești, județul Bacău, nu mai are nici o șansă la o viață normală, am acceptat intrarea lor în Sanctuarul Libearty de la Zărnești” a spus Cristina Lapis, Președinte AMP.

Verdictul medicului a făcut ca șederea familiei în Sanctuar să devină permanentă: o fractură severă la unul dintre picioare, calusată deja, face ca mama să nu își mai poată folosi piciorul. Puii au sub 6 luni de viață așa că nu ar putea supraviețui singuri în pădure. Cei patru noi locatari au trecut prin perioada de carantină și de astăzi vor locui o perioadă singuri, într-un țarc dedicat mamelor cu pui, unde se vor putea adapta în liniște la viața din sanctuar, iar mămica își va putea îngriji puii cum știe ea mai bine.

 

 

 

Articolul precedentCentru de Agrement la Cristian! Cum va arăta (FOTO)
Articolul următorProgramul de la ZOO Brașov! Care sunt noutățile!
Cristi Florea
Cristi Florea este jurnalist din anul 2006, cu experiență în presa națională, regională și locală. Din 2022 este membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania(UZPR). De-a lungul carierei a colaborat cu publicații precum Ziua și Bună Ziua Iași, iar din 2014 este redactor-șef și manager al trustului de presă Transilvania365. A fost realizator al emisiunii „Brașovul Tău” la Mix TV, iar din 2022 realizează emisiunea „Oameni faini la Brașov”, un proiect marca Transilvania365 dedicat promovării oamenilor și inițiativelor care contribuie la dezvoltarea comunității. Este licențiat în Științe Politice și deține un master în Management. În 2026, activitatea sa a fost recompensată prin includerea, pentru al șaselea an consecutiv, în Topul Național al Firmelor, ca recunoaștere a managementului și rezultatelor obținute în dezvoltarea publicației Transilvania365. În activitatea sa jurnalistică abordează cu precădere subiecte din administrație publică, politică, economie, justiție și actualitate locală, având ca obiectiv informarea corectă și de interes public.