Deputatul liberal Gabriel Andronache critică dur declarațiile unui reprezentant AUR din Parlament, pe care îl acuză de dezinformare. Într-o postare publicată pe rețelele sociale, Andronache atrage atenția asupra unui discurs susținut de un deputat AUR în Camera Deputaților, în care acesta ar fi afirmat că Parlamentul „nu îi reprezintă pe români”.
În răspunsul său public, Gabriel Andronache subliniază că, potrivit legii, fiecare deputat reprezintă aproximativ 73.000 de cetățeni, indiferent de partidul din care face parte. Acesta reamintește că România funcționează pe baza democrației reprezentative, ceea ce înseamnă că deciziile politice sunt luate prin aleși și nu prin referendumuri constante, așa cum s-ar întâmpla într-o democrație directă – un sistem care a existat doar pentru o scurtă perioadă în Antichitate.
„Dacă nu recunoașteți Parlamentul ca for reprezentativ și îi induceți în eroare pe români, ar trebui să vă dați demisia!”, a transmis liberalul.