Acasă Actualitate VIDEO. Creșterile la combustibili nu au antidot. Bolojan: „Preţurile la benzinării au...

VIDEO. Creșterile la combustibili nu au antidot. Bolojan: „Preţurile la benzinării au crescut într-o manieră ponderată”

0

Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat joi seară că Guvernul „analizează” situația prețurilor la carburanți, însă a subliniat că nu există planuri de a le „anula”, ci doar de a le „limita”. În fața întrebării despre reducerea accizei, Bolojan a avertizat: „Să nu acţionăm ca nişte piromani economici”.

După adoptarea bugetului pe 2026, șeful Executivului a explicat că creșterile de prețuri sunt influențate de războiul din Orientul Mijlociu și afectează nu doar petrolul, ci și ureea și amoniacul, cu efecte asupra piețelor internaționale. „Sunt lucruri care depind de noi, unde trebuie să intervenim, şi lucruri care nu depind de noi, unde trebuie să ne adaptăm sau să vedem ce putem face”, a spus Bolojan.

El a amintit că România a limitat creșterile la gaz pentru consumatori, dar că peste două treimi din carburanți sunt importuri, iar majorările internaționale nu pot fi complet controlate: „Dacă facem o comparaţie cu ceea ce se întâmplă în piaţa noastră vedem că preţurile la benzinării au crescut, e adevărat, dar au crescut într-o manieră ponderată”.

Premierul a admis că evoluția conflictului din Golf poate accentua efectele și că măsurile guvernamentale vor fi doar pentru a „limita, subliniez, dar nu anula” scumpirile, astfel încât să fie „suportabile pentru cetăţenii ţării noastre şi pentru economia noastră”.

Întrebat explicit despre reducerea accizei, Bolojan a răspuns evaziv: „Nu îmi place să speculez, pentru că în astfel de situaţii e bine să fim rezervaţi… ceea ce putem să facem va fi în limia spaţiului fiscal pe care îl avem, la modul cinstit şi corect”.

În concluzie, Guvernul admite impactul major al crizei internaționale asupra prețurilor, dar nu oferă soluții concrete pentru a proteja consumatorii de creșterile de carburanți.