Miercuri, 23 iulie, în comuna Hărman, a avut loc o dezbatere publică referitoare la posibilitatea preluării cartierului Liziera de către municipiul Brașov. În prezent, acest cartier aparține administrativ de comuna Hărman, însă realitatea din teren arată o situație diferită.
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a inițiat la începutul anului discuții cu administrațiile din Cristian, Hărman și Predeal despre corectarea limitelor administrativ-teritoriale în contextul noului Plan Urbanistic General. Iar Liziera e un exemplu clar unde granițele nu mai reflectă realitatea din teren căci este situat la aproximativ 6 kilometri de Hărman și are legătură directă doar cu municipiul Brașov, prin strada Fundătura Hărmanului. Din acest motiv, comuna Hărman nu poate asigura în mod eficient unele servicii publice de bază în zonă.
Cartierul Liziera are aproximativ 15 hectare construite și ar însemna, împreună cu zona adiacentă, un total de 24 de hectare ce ar putea intra în componența municipiului Brașov. În zonă locuiesc în jur de 800 de persoane, în peste 400 de case.
La dezbatere a participat și secretarul general al Prefecturii Brașov, iar în urma discuțiilor, s-a emis un ordin al prefectului prin care se va constitui o comisie specială care să analizeze oportunitatea acestei treceri administrative.
Deși locuitorii din cartier nu și-au exprimat opoziția, au existat și „voci contra”, venite, previzibil, dintr-o anumită zonă politică. Reprezentanții USR, în frunte cu fostul primar Allen Coliban, s-au arătat deranjați de acest demers. Mai interesant este că fostul edil al Brașovului, deși cu buletin de Brașov, stă mai multe pe la Hărman atunci când nu se opune din principiu la tot ce nu vine din ograda proprie.








