Miercuri, 13 noiembrie 2024, a avut loc inaugurarea oficială a bazei sportive Carpați din Brașov, situată pe strada Zizinului. La eveniment au participat primarul municipiului, George Scripcaru, și președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu.
Întrebat despre posibilitatea înființării unui Centru de Excelență în Fotbal, la Brașov, o idee discutată intens în urmă cu câțiva ani, Răzvan Burleanu a explicat cum contextul s-a schimbat radical față de perioada 2014-2017, când FRF a lansat centre similare în mai multe orașe din țară
„Centrele de Excelență au reprezentat un proiect pe care, noi ca federație, l-am implementat în România în perioada 2014-2017, într-un context total diferit față de cel de astăzi. În momentul respectiv aveam o singură academie care făcea treabă bună la nivel național.
Astăzi, în urma acestui efort susținut din partea cluburilor, dar și a implicării mai puternice a FRF, reușim să avem undeva la 8-10 academii, de top, care alimentează loturile naționale. pe lângă acest academii, vorbim de alte 20-30 de academii care sunt cel puțin la un nivel mediu, putând oricând să facă pasul către înalta performanță.
Cu alte cuvinte, intervenția noastră din 2014 nu se mai justifică astăzi într-un Centru de Excelență.”, a explicat președintele FRF.
Președintele FRF a subliniat că, în acest nou context, modelul tradițional al centrelor de excelență este mai puțin necesar. În schimb, FRF va deschide, de anul viitor, 5-6 proiecte de formare sportivă, dedicate tinerelor talente.
„Suntem interesați ca, la finalul acestui an, să putem deschide un dialog cu cele mai importante academii din țară, astfel încât să avem o contribuție directă la nivelul fiecărei academii în parte, pentru ca sportivii să nu mai plece de acasă de la vârste foarte mici, în Centre de Excelență.
Cu alte cuvinte, ca Federație, ne asumăm ca începând din vara anului următor să deschidem 5-6 proiecte de tipul acesta care reprezintă niște spații de învățare pentru cei mai talentați copii care se regăsesc astăzi fie la loturile naționale, fie care au trecut de acțiunile de scouting pe care le implementăm la nivel regional, la categoria U14.
Acest proiect îl implementăm cu niște experți din străinătate, căci ceea ce ne dorim cel mai mult este să aducem o valoare adăugată dezvoltării copiilor în ceea ce privește tactica, tehnica, pregătirea fizică și pregătirea mentală”, a explicat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.