Brașovul are, din nou, o fântână arteziană muzicală funcțională, în Parcul „Nicolae Titulescu”. Obiectivul a stat nefolosit timp de patru ani, perioadă în care, sub fosta administrație de la RIAL, s-au cheltuit sume importante fără ca problema să fie rezolvată.
Primarul George Scripcaru a declarat pentru Transilvania365 că următoarea fântână care va fi modernizată este cea din cartierul Răcădău, din Parcul Trandafirilor, urmând ca anul viitor să fie reamenajată și cea din Piața Sfatului. „Puțină răbdare și le facem pe toate”, a transmis edilul, menționând că fântâna din centrul istoric va fi redată orașului cu funcțiunea de altădată, atunci când muzica se auzea direct din paviment.
Lucrările fac parte din contractul 42/2025 încheiat cu SC Recon SA, care include reabilitarea tuturor fântânilor arteziene din Brașov. Fântâna din Parcul „Nicolae Titulescu” este a 11-a fântână reabilitată și pusă în funcțiune în cadrul acestui contract.
Instalația poate emite jeturi de apă de intensități diferite, sincronizate cu jocuri de lumini și coloană sonoră; în prezent, muzica aleasă este simfonică, dar poate fi oprită. Programul de funcționare este zilnic între 8.00 și 23.00 pentru jocurile de apă, iar lumini și fond muzical între 18.00 și 23.00.
Lucrările efectuate au inclus:
- Reabilitarea infrastructurii fundației cuvei fântânii;
- Refacerea hidroizolației;
- Vopsire cu vopsele speciale, hidroizolante;
- Montarea instalațiilor efective ale fântânii.
Reabilitare fântânii a costat: 580.000 lei + TVA, iar instalațiile 269.037 lei + TVA.
Cost de funcționare este estimat la minim 7.100 lei/lună (perioada aprilie-octombrie, variabil în funcție de vreme)
Zona exterioară a fost complet amenajată: dale și pardoseli de beton înlocuite, spațiu verde extins și dotări cu mobilier urban.
Componentele principale ale instalației:
- 5 pompe de înaltă presiune cu site metalice;
- Difuzor ajustabil cu 5 ieșiri;
- Sistem electronic pentru minim 110 difuzoare ajustabile;
- Sistem electronic de control;
- Sistem muzical sincronizat cu jeturile de apă.






