Ideea comasării unor instituții de cultură din Brașov, precum Teatrul „Sică Alexandrescu” și Teatrul pentru Copii „Arlechino”, sau chiar Filarmonica și Opera Brașov, a fost adusă în discuție de jurnaliștii Transilvania365, care l-au întrebat pe primarul George Scripcaru dacă are astfel de planuri.
Edilul a precizat că, momentan, nu s-a luat o astfel de decizie, dar există un audit în derulare la Opera Brașov. „Da, sunt probleme la Opera Brașov, ca pe peste tot. Așteptăm finalizarea auditului pentru a putea lua măsurile necesare”, a declarat primarul.






