Șoferii care intenționează să tranziteze DN7C – Transfăgărășan în perioada următoare trebuie să se înarmeze cu răbdare. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov a anunțat că au început lucrările de reparații pe unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din România.
Potrivit DRDP Brașov, intervențiile vizează reparații pe suprafețe întinse și se vor desfășura pe parcursul a aproximativ trei săptămâni. Pentru a reduce impactul asupra turiștilor, lucrările vor avea loc doar în timpul săptămânii, fiind suspendate în zilele de weekend, când traficul pe Transfăgărășan este cel mai intens.






