Dacă ar fi să ne luăm după ultimele declarații ale viceprimarului Dan Ghiță, Brașovul ar trebui să se pregătească de un tsunami de evenimente, fiecare mai spectaculos și mai surprinzător decât precedentul! Problema? Niciunul nu are o dată clară, un format stabil sau o direcție coerentă. Dar, hei, nu lăsăm detaliile să ne strice spectacolul!
În decembrie 2024, Ghiță anunța cu mândrie că Massif-ul se va organiza în Poiana Brașov între 14 și 16 martie 2025. Declarații sforăitoare, tot tacâmul. Părea că, în sfârșit, avem un plan bine pus la punct. Numai că, surpriză! Vine februarie și Ghiță își amintește brusc că are o preferință aparte pentru luna decembrie. Drept urmare, schimbă macazul: Massif nu mai are loc în martie, ci la final de an 2025. Așa, pe nepusă masă.
Dar cum un singur eveniment mutat nu e suficient, viceprimarul decide să mai facă un anunț spectaculos: un “mini Cerb de Aur” la Teatrul Sică Alexandrescu. Căci nimic nu spune „spectacol grandios” ca o sală de teatru care nici măcar nu a fost gândită pentru așa ceva. Dar nu vă panicați, că surprizele nu se opresc aici!
Pentru că, de ce nu, în lumea lui Ghiță se poate orice, apare și ideea unui eveniment hibrid între Cerbul de Aur și Massif. Cum ar veni, nici muzică clasică, nici EDM, nici rock, nici pop – un soi de talmeș-balmeș cultural, menit probabil să îi bage în ceață atât pe spectatori, cât și pe organizatori.
Dacă tot am intrat în zona inovațiilor culturale, poate că ar trebui să ne pregătim pentru alte idei revoluționare: un festival unde Filarmonica se combină cu Gheboasă, cu Ghiță la pupitrul de dirijor, jonglând între Vivaldi și manele-trap. Sau, cine știe, poate un spectacol de operă pe pârtie, cu soliști echipați în costume de schi.
Cu asemenea viziuni artistice și organizatorice, un lucru e sigur: la Brașov, cultura are un viitor incert, dar garantat amuzant!






