Acasă Social Vezi care va fi programul, pe ore, la Fasching – Sărbătoarea Clătitelor,...

Vezi care va fi programul, pe ore, la Fasching – Sărbătoarea Clătitelor, Prejmer

0

Este deja o obișnuință, ca în fiecare an la final de iarnă, comuna Prejmer să îmbrace straiele de sărbătoare, pentru a celebra unul dintre cele mai populare obiceiuri locale: Fasching-ul.
Așa cum nici iarna nu mai respectă calendarul tradițional, și organizatorii au fost nevoiți ca din motive independente de voința lor, să mute desfășurarea acestui îndrăgit Festival, la început de aprilie.

Astfel, Primăria și Consiliul Local Prejmer împreună cu partenerii din acest an: Consiliul Județean Brașov și Asociația Inițiativa Femina, având sprijinul comunității prejmerene, a Școlii gimnaziale Prejmer, a Școlii Gimnaziale Lunca Câlnicului și a Colegiului pentru Agricultură și Industrie Alimentară Țara Bârsei organizează sâmbătă și duminică, 06 și 07 APRILIE 2024, începând cu ora 12:00, cea de-a XVII – a ediţie a acestui eveniment de tradiție.

În Europa, Prejmerul este cea mai estică aşezare în care se mai serbează tradiţiile săseşti, lucru care denotă faptul că această comunitate a înţeles importanţa conservării valorilor tradiţionale, respectă şi are deschidere faţă de diversitatea culturală. Aceasta convieţuire paşnică şi fructuoasă a făcut ca, de la an la an, Fasching-ul să atragă un public tot mai larg, ediţile anterioare aducând în Prejmer zeci de mii de participanţi, care s-au bucurat savurând delicioasele produse tradiționale. Susținute în aer liber, concertele celor mai apreciați artiști români, trupele de dans tradițional săsesc, fanfara, caravana sunt doar câteva dintre surprizele pe care organizatorii le au în vedere de la an la an, pentru localnici și publicul larg. Pentru mulţi dintre aceia care practică turismul cultural, Fasching-ul reprezintă şi o oportunitate de informare asupra istoriei locului şi Bisericii Cetate Prejmer, notată cu 3 stele în Ghidul Verde Michelin şi înscrisă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Această sărbătoare a devenit moștenire culturală de la cei care au contribuit la clădirea a ceea ce astăzi numim cu mândrie comuna Prejmer.

PROGRAM:

Sâmbătă, 6 aprilie 2024

12:00 Deschiderea evenimentului
12:15 Parada Măștilor
12:20 Clătite Prejmerene – eveniment culinar susținut de Asociația Femina din Prejmer
12:30 Fanfara de juniori brașoveni – Jugendblaskapelle Kronstadt
13:00 Program artistic susținut de elevii Școlii Gimnaziale din Lunca Calnicului
13:15 Program artistic susținut de elevii unităților de învățământ din Comuna Prejmer
13:45 Demonstrație de Karate Shingitai Karate Club Brașov
14:00 Asociația ARTEKIDO – program artistic canto și percuție
14:15 Program artistic susținut de Școala Populară de Arte Brașov, clasa prof. Daniela Grovu
15:00 Recital de muzică ușoară susținut de Alexxa
15:20 Recital de muzică ușoară susținut de Darius Moisa
15:40 Recital de muzică ușoară susținut de Daria Rotaru
16:00 Recital de muzică tradițională germană susținut de Trupa HERMANNSTADT 07 – Live Band
18:00 Concert extraordinar FELI – Live Band
19:00 Recital extraordinar susținut de Trupa COMPACT – PAUL CIUCI
20:00 Încheierea primei zile a evenimentului

Duminică, 7 aprilie 2024

12:00 Deschiderea evenimentului
12:30 Plecarea Caravanei FASCHING Prejmer 2024
12:45 Clătite Prejmerene – eveniment culinar susținut de Asociația Femina din Prejmer
13:00 Fanfara Țara Bârsei – Burzenländer Blaskapelle
13:30 PPD KRONSTADT FITNESS – demonstrație de KickBox, CLASSIQUE BALLET SCHOOL, ZUMBA FITNESS
14:00 Ștefania Bosea și Daria Bezergheanu – interpretare muzică pop
14:10 QB DANCE STUDIO – balet și dans modern
14:20 Asociația ARTEKIDO – program artistic
14:30 Sosirea Caravanei în centrul comunei Prejmer
15:00 Program de dansuri susținut de Ansamblul german KORONA din Brașov
15:30 Recital de muzică tradițională germană susținut de Trupa HERMANNSTADT 07 – Live Band
17:30 Recital de muzică ușoară Alexandra Balint
18:00 Recital extraordinar susținut de ADDA – Live Band
19:00 Recital extraordinar susținut de TARAFUL RUTENILOR și CARMEN CHINDRIȘ
20:00 Foc de artificii
20:10 Încheierea evenimentului