Acasă Social Vești bune despre Magistrala CFR Brașov – Sighișoara!

Vești bune despre Magistrala CFR Brașov – Sighișoara!

0

CFR Infrastructură efectuează plățile aferente ajustărilor de preț către constructorii care se ocupă de reabilitarea liniei, se arată într-un răspuns al ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu pentru un deputat PNL. Rămâne de văzut dacă aceste plăți vor debloca lucrările pe cel mai important coridor feroviar din România, astfel încât „cârtițele” aduse deja în șantier să înceapă săpăturile, scrie economica.net.

„În vederea accelerării execuției lucrărilor și pentru recuperarea pe cât posibilă a întârzierilor înregistrate, CFR SA, în calitate de beneficiar al investiției, a parcurs etapele necesare pentru aplicarea OUG nr.64/2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generate în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, urmând ca în scurt timp să efectueze, către antreprenor, plata sumelor aferente ajustării prețurilor”, se arată în răspunsul formulat de cabinetul lui Grindeanu la interpelarea deputatului PNL Radu Marin Moisin.