Toţi beneficiarii de venit minim garantat şi de alocaţii pentru sprijinirea familiei, dar şi alte persoane/familii fără venituri sau cu venituri reduse, vor beneficia, de anul viitor, de venit minim de incluziune (VMI), un beneficiu care include sprijinul pentru incluziune şi sprijinul pentru familia cu copii şi va înlocui actualele forme de sprijin, informează Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Pentru accesarea VMI, solicitanții depun o singură cerere pentru ambele componente, urmând ca în funcție de veniturile și structura familiei să se stabilească dreptul fie la ambele componente, fie la o singură componentă a venitului minim de incluziune.
Beneficiarilor de ajutor social și/sau de alocație pentru susținerea familiei li se recomandă ca pentru continuitatea acordării acestui tip de drepturi sociale să depună cererea până la 31 decembrie 2023, indiferent dacă familia/persoana singură va beneficia ulterior de una sau de ambele componente ale acestui beneficiu de asistență socială.
Cererea și documentele suport se înregistrează fizic sau electronic la Serviciul Public de Asistență Socială de la nivelul primăriei comunei, orașului, municipiului sau a sectorului Municipiului București, în a cărui rază teritorială beneficiarii au domiciliul sau reședința, ca și în cazul beneficiilor anterior acordate.
Accesați secțiunea VMI din pagina web a Ministerului Muncii și Solidarității Sociale pentru a descărca cererea de solicitare sau pentru mai multe informații privind accesarea acestui sprijin financiar acordat de stat în scopul asigurării nivelului de trai minimal pentru familiile şi persoanele singure aflate în situaţie de dificultate.