Campania electorală pentru prezidențiale nu a început, dar fețele politicienilor deja ne zâmbesc peste tot. La Brașov, useriștii au împânzit orașul și blocurile cu ”fățuca” Elenei Lasconi, cea care și-a ”tras” o poză cu o cruce mare la gât, să vadă poporul că totuși și useriștii sunt credincioși, nu sunt chiar toți atei. Tot cu ”fentă politică” și-a pus la mână o brățară cu tricolorul, să mustească zona de patriotism. Probabil l-a făcut invidios și pe ostașul liberal.
Nici Nicolae Ciucă de la PNL nu se lasă. Acesta a furat startul și mai repede. De câteva luni, oriunde te duci în această țară, dai de un ”ostaș Ciucă” care și-a tras o față de intelectual. Numai că, nu s-au lăsat convinși de ”geniul” din fruntea lor nici măcar liberalii autentici, cei care au criticat această campanie derulată pe bani publici. Se pare că nu prea îi ajută pe cei din PNL. Dar cum nu au variante mai bune, merg înainte…
George Simion atacă și el și ”reduce” în țara asta cam tot ce se poate. Mai întâi a început cu dobânzile la credite, apoi au urmat și altele, până la ”planul în sport”. Așa a ajuns și ținta ironiilor pe rețelele de socializare, unde mulți români fac mișto de măsurile populiste cu care se laudă liderul AUR.
Dar unde o fi ”Marcel”. Da, omul care a de la covrigii de Buzău a ajuns în fruntea Guvernului României. Acest papițoi care jignea moldovenii, adică un procent semnificativ al populației din această țară. Dar, omul atât poate, atât face. Cum liderii județeni vor să rămână la butoane, îl împing pe Marcel Ciolacu la Cotroceni. Chipurile, se ajută reciproc. O mare vrăjeală marca PSD. Ciolacu este bun, dar ca președinte de bloc, de scară, dar nu de țară.






