Încălzirea globală, dezastrul cauzat de omenire, poate avea acum niște consecințe la care nu ne-am gândit vreodată. Topirea ghețarilor, inițiată de încălzirea globală, afectează nu doar speciile de animale cărora li se distrug habitatele și resursele pentru supraviețuire. Noi studii au arătat faptul că materia din gheața care se topește a păstrat la îngheț, timp de 15.000 de ani, viruși extrem de periculoși.
Analiza genetică a solului și a sedimentelor lacustre din Lacul Hazen, cel mai mare lac de apă dulce din Arctica, sugerează că riscul de răspândire virală – în cazul în care un virus infectează pentru prima dată o nouă gazdă – ar putea fi mai mare în apropierea ghețarilor care se topesc.
Specialiștii cred că, pe măsură ce temperaturile globale cresc din cauza schimbărilor climatice, devine mai probabil ca virușii și bacteriile blocate în ghețari și permafrost să se trezească și să infecteze animalele sălbatice locale, în special pe măsură ce aria lor de răspândire se deplasează mai aproape de poli.
De exemplu, în 2016, o epidemie de antrax în nordul Siberiei, care a ucis un copil și a infectat cel puțin alte șapte persoane, a fost atribuită unui val de căldură care a topit permafrostul și a expus o carcasă de ren infectată. Înainte de aceasta, ultima epidemie din regiune fusese în 1941.
Sursa și mai multe informații: evz.ro
Sursa foto: bbc.com