Acasă Social Urmărire pe strada 13 Decembrie, din municipiul Brașov. Alcoolul i s-a urcat...

Urmărire pe strada 13 Decembrie, din municipiul Brașov. Alcoolul i s-a urcat la cap unui bărbat de 47 de ani

0

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au dispus întocmirea unui dosar de cercetare penală, după ce au identintificat, în trafic, o persoană care se afla sub influența alcoolului.  

La data de 18 noiembrie a.c., în jurul orei 01.00 dimineața, polițiștii rutieri au efectuat semnal de oprire pentru control unui autovehicul, care circula pe strada 13 Decembrie, din municipiul Brașov. În încercarea de a nu se supune controlului, cel aflat la volanul vehiculului nu s-a conformat semnalului de oprire și a continuat deplasarea până la ieșirea din localitate, unde a fost oprit în cele din urmă de echipajul de poliție. Aici polițiștii rutieri au constatat că autovehiculul era condus de un bărbat, de 46 ani, din municipiul Brașov, care părea a fi sub influența alcoolului, astfel că a fost testat în acest sens. Rezultatul a indicat valoarea de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a concentrației alcoolice din organism.

În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală, iar cercetările urmează a fi continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, la finalizarea cărora vor fi dispuse măsurile legale.