Acasă Sport Un salvamontist brașovean a câștigat Speo Balcaniada 2024, un concurs de speologie...

Un salvamontist brașovean a câștigat Speo Balcaniada 2024, un concurs de speologie sportivă, care a încheiat congresul anual al Uniunii Balcanice de Speologie (FOTO)

Salvamontistul brașovean, Marius Moise, a câștigat Speo Balcaniada 2024, un concurs de speologie sportivă, care a încheiat congresul anual al Uniunii Balcanice de Speologie, organizat la centrul de vizitare al peșterii Cerovac, din munții Velebit, în zona centrală a Croației.
Marius a parcurs în patru minute și 14 secunde un traseu amenajat la suprafață, bazat pe unele dintre cele mai solicitante tipuri de obstacole din peșteră: 25 de metri urcare în blocatoare, rapel scurt, cu trecere directă înapoi în urcare, din nou rapel și, la final, trecerea târâș printr-o strâmtoare de patru metri lungime.
„Marius este salvator montan atestat, voluntar, dar și salvator din mediul subteran și speologic în cadrul Serviciului Public Județean Salvamont – Salvaspeo Brașov. Acesta a fost cel mai rapid dintre cei 50 de speologi înscriși în concurs, dintre care șapte au ajuns în finală. Congresul anual al Uniunii Balcanice de Speologie a reunit speologi din Croația, Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Serbia, Grecia, Muntenegru, Macedonia, Cehia, Slovenia, Ungaria, Turcia, Polonia, Israel și România.
Felicitări, Marius! Ne mândrim cu oameni ca tine și suntem bucuroși că faci parte din echipa noastră!”, au declarat salvamontiștii brașoveni.